Oameni care trebuie să moară…

…din cauze naturale, desigur. Dar cât mai repede, ar fi foarte apreciat.

  1. Oamenii care urcă în tramvai/autobuz cu durere în cot față de restul populației care se chinuie să coboare din măgăoaie. Cui îi pasă că unii oameni vor să coboare? Important e să aibă ei loc înăuntru.
    Pe lângă bunul simț, pe care hai să zicem că îl lăsăm deoparte, e mai bine și pentru tine, băi ocupatule, să-i lași pe coborâtori primii. Astfel, îți vor face mai mult loc ție și sacoșelor tale de rafie de 1 quintal fiecare.
    Și să ferească Domnul să îi obiectezi ceva unui asemenea specimen. Că orice i-ai face, exagerează. Îi faci o observație, zice că ești prea tânăr și nu știi nimic. Îl înjuri pentru lipsa lui de judecată logică, te înjură de rude, sfinți și pleci în treaba ta în ecoul înjurăturilor lui nerepetate, care ar lăsa invidioși pe băieții din cartier.
    Nu te mai agita și/sau grăbi, că nu pleacă șoferul fără tine, când te vede că te târâi pe treapta a doua de la intrare, semi-dezechilibrat și transpirat de la efortul făcut ca să urci prima treaptă. Și dacă cumva se întâmplă să fii bătrân (și de obicei ești), ceilalți coborâtori or să-ți facă damblaua și îți vor da prioritate fără obiecții. Dar asta nu te scuză, și nu înseamnă că ei nu te urăsc. Te înjură în gând. Fii sigur.
  2. În tren/autobuz/sala de așteptare/etc., sau mai exact în orice moment în care oamenii au o poziție oarecum fixă, pentru o perioadă de timp subînțeleasă de întreg grupul. Scoți o carte (haahaha, ce glumă bună!), telefonul sau o tabletă. Cel mai probabil telefonul. Vreun joc stupiduț, sau vorbești cu prietenii, te uiți la poze, ceva care să mai scurteze cât de cât așteptarea. Ajungi să privești pentru mult timp ecranul…de nicăieri, apar acei oameni care trag cu ochiul. Îi observi, te întorci cu ochii spre ei mai subtil sau mai direct, și îi vezi cum își aruncă instant ochii spre direcții opuse sau se preocupă cu altceva. Mda.
    Seriously…WTF? E nepoliticos. Sunt singura care crede asta? Orice ne-ar învăța reclamele la telefonie mobilă, nu e ok să share-uiești tot, cu oricine. Mă rog, să share-uim zic, dar să share-uim cu cei dragi nouă, ceea ce dorim noi și când dorim.
    Chiar și când e vorba de oameni cunoscuți, nu le privesc ecranele decât la cererea lor. De ce aș face altfel cu un străin?
  3. Oamenii care se plimbă în mall-uri.
    Guys, mall-ul e pentru cumpărături, mâncare, jocuri sau cafenele. A te plimba prin mall fără a intenționa niciunul din acele scopuri nu te face mai șmecher, dovedește doar că nu ai bani nici de o apă plată. Dacă ești printre cei care trag 2 ore de un suc la o cafenea, într-un grup în care eventual nu toți și-au comandat ceva, și apoi vrei să mai omori o oră prin plimbări agale pe culoare,  apăi am să te înjur. Fiindcă mi-e întotdeauna greu să ajung la magazinele la care vreau din cauza celor ca tine. Și tare mulți sunteți…
    Mi se pare trist că omul care se duce targetat, cu magazinele în care vrea să intre stabilite dinainte, are de suferit. În timp ce animalul pierzător de timp și cu unicul scop de a face ziua să treacă se simte bine, pășind ușor și relaxat, privind leneș numai spre acele vitrine care îi atrag atenția.
    Dacă am de mers la magazine, vor fi mereu în calea mea, mișcându-se ca melcii. Dacă am de așteptat pe cineva, vor ocupa complet toate canapelele acelea pe care se stă free, cu cururile, gecile, gențile și copiii lor.
    Data viitoare o să trec prin ei. Să vedem…țară-țară, vrem ostași.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s