Ură gratis – 2

Corina suge masiv. Și aici mă refer la cântăreață. Nu are voce, nu a avut niciodată. Cu siguranță faptul că arată cum arată e singura chestie care o mai ține valabilă pe piață. Asta în cazul în care ți se pare frumoasă…habar nu am ce mai înseamnă asta.

În fine, am ascultat-o pe sărite în ultimii 10 ani, cam de atunci era idolul copiilor. Printre alții. Cu rușine, am să spun că mi se părea cool. Dar urechea mea de om mare o respinge acum pe Corina ca pe o oroare auditivă ce este. Cu cei 3 oameni din viața asta care mi-au zis că am voce, am să prind tupeu să zic țanțoș că pot și eu cânta la fel de bine ca ea, sau poate anumite piese chiar mai bine ca ea.

Asta ca să nu mai vorbim de retardismul versurilor ei…dar alea sunt alt subiect. Și nu țin numai de ea, cât de toată ”industria”. Nu, în acest post nu o să râdem de ce scoate pe gură femeia, fiindcă și-așa are textier. Aici suntem profesioniști și râdem de lucruri în mod separat. Astăzi avem lipsa de voce a Corinei și atât.

Beat-urile și instrumentalele pe care e ea pusă să joace sunt catchy și probabil de-asta știi cine-i ea, fiindcă îi fredonezi piesele la stop. Data viitoare să o asculți mai atent pe ea decât tobele sau instrumentalul ăla trendinez. Ca să vezi că am dreptate. Liniile melodice o avantajează, nu are nicio inflexiune de făcut, mereu cântă mai mult sau mai puțin liniar, ca să nu se facă de cacao. Și parcă e răcită permanent. Sau se screme. Timbrul ei nu are nimic deosebit, nu are în nicio piesă vreun punct culminant în care să zici că e momentul să arate ”ce poate”. Nu e simplu.

Măi nu zic nu, știu că sunt mulți superficiali în industrie. Nu vreau să zic nasol despre ea doar de dragul de a spune. Dar parcă ceilalți nu sunt chiar așa complet netalentați…singurul talent al ei e, poate, că știe să nu se facă de rahat sau să distrugă o piesă atunci când o cântă. Dar nimic nu e spectaculos în asta. E ca și cum ai fi trecut de un prag minim de performanță. E o cântăreață mediocră cu o voce nasoală. E 5-ul notelor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s