Social media

Am să pun un leu deoparte pentru fiecare pițiponc internaut, fie el mascul sau femelă, care și-a spoit poza de profil fb în glorioasele roșu-alb-albastru. O să mă ajute la zilele negre.

Dacă îmi venea ideea în trecut, aș fi pus câte un leu și pentru fiecare îndurerat care și-a făcut poza neagră chiar acum câteva zile, cu ocazia incendiului din Colectiv.

Și dacă mi-ar fi venit și mai în trecut ideea, o făceam și de când susțineau colorații open minded drepturile gay-ilor…știi tu, perioada aia în care tot Facebook-ul abunda de pozele-curcubeu. O duceam binișor acum…

Presupunând că ar exista un context financiar care să susțină ideea asta, aș fi fost practic bogată. Aș fi mulțumit plină de recunoștință, ca la Oscar, maselor de oameni care au reușit să nu facă nimic util în rezolvarea vreunei probleme mondiale, în timp ce s-au maimuțărit în online. Și aș putea să continui cu exemple; de la ALS Ice Bucket, la Je suis Charlie și lista poate continua. Când îi văd prin filtrul minții mele, văd doar niște plictisiți cu niște pancarte uriașe pe care scrie ”uită-te la mine, mie îmi pasă”, ”merit atenția ta pentru că sunt solidar/ă, am compasiune, sunt uman/ă”, ”eu sunt special/ă”. Înțeleg ce înseamnă solidaritate, înțeleg și ce înseamnă promovare. Dar social media vine prea des cu ”soluții” complet idioate la problemele din real world. Nu ajută cu nimic colorarea vreunei poze. Mai ales fiindcă sigur se va mai întâmpla vreo ceva peste o lună. Pac, change profile picture, check in, tag friends, post on timeline. Și am și uitat. Like, Share, Subscribe. Viața merge înainte.

Ne amintim de ”s’il vous plait, moniseur”?

Cum era? Liberte? Fraternite?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s