Bătrâni, RATB și moarte

De fiecare dată când am nevoie să merg cu un ratb undeva, îmi amintesc de moarte. Firesc, fiindcă 95% din ocupanții
hardughiilor regiei sunt bătrâni/pensionari. E și simplu să calculezi de ce.
O fi îmbătrânirea generală a populației române un motiv. Când sunt mulți bătrâni în general, or să fie mulți și în autobuze.
O fi și faptul că Metrorex nu le oferă reduceri. Și ca orice român falnic, mai bine mergi în condiții mai colorate cu jeg, întârzieri și parteneri de călătorie mai țărani, dar moca, decât să plătești pentru ceva mai rapid și cât de cât mai spălat.
Mă rog. Oricât de rațional îmi pot explica aceste scene, tot mă întristează fiecare urcare. Și privirile lor mă
ajung. Realizează și ei tacit aceeași chestie. M-ar putea ataca și mânca de vie, într-o ofensivă cu sacoșe, cărucioare de cumpărături și bastoane, dacă și-ar propune asta. Dar înainte să mă judeci că mă fandosesc, nu, nu vreau să-mi iau mașină.
Fiindcă în București, singurul lucru mai trist decât dependența de transport public este să fii șoferul mașinii tale. Prefer să las grija condusului altcuiva. Țin prea mult la părul din cap și la nervii mei ca să mă bag activ în trafic – ți se taie calea, ești claxonat dacă nu reacționezi la prima milisecundă de verde, stai cu orele în trafic la orice amărât de eveniment (de la începerea școlii până la ziua națională), și nici nu vreau să îmi imaginez, ca femeie, ce alte minuni se pot întâmpla.
De aceea sunt abonată la metrou, dar ocazional am nevoie și de RATB. Și acolo ajung să contemplu la propria moarte, tocmai fiindcă mă înconjoară oameni mult mai apropiați de ea. Și e trist, în pana mea, să-i vezi. Nici nu cred că e atât de specific bucureșteană faza asta. Îmi amintesc și scene din Bacău sau Iași, la fel de pline de bătrâni toate autobuzele. În Bacău era și ceva în plus – se uitau chiar urât spre mine. Culmea, concetățenii mei, oamenii cu care împart același oraș pe buletin, mă privesc urât. Ntz ntz ntz.
Mă rog, mereu sunt la fel. Au aceleași sacoșe, aceleași cărucioare, aceleași haine second hand spălăcite. Femeile cu pantaloni vechi, largi și urâți. Bărbații cu bască de-aia de acoepră doar creștetul. Mereu se plasează la fel de prost față de locul de oprire al autbouzului/tramvaiului/troleibuzului (ca să economisim timp – ”hardughie”), și se trezesc că trebuie un sprint spre ușa hardughiei. Mereu se îndeasă la intrare, cu grabă, de parcă e ultimul autobuz din lume. Dacă ai ghinionul să vrei să cobori undeva unde ei vor să urce, n-or să te lase să cobori, evident, năvălind de la deschiderea ușilor peste tine. Dacă cumva sunteți înăuntru și le stai în calea coborârii, te apostrofează acid, mormăind chiar și după ce le faci loc, despre tineret, evident. Dacă ei îți stau în cale la coborâre, să ferească domnul să comentezi ceva în afară de o rugăminte amabilă, că te spurcă de tot neamul, că ești tânăr și n-ai respect pentru bătrâni. Așa-s ei, întotdeauna echipați să o dea întoarsă. Intră în luptă cu ”scutul vârstei”.
Presupun că ei sunt aceiași oameni care nu plătesc când se întâmplă vreo neprevăzută în bloc și trebuie împărțite cheltuielile la toți locatarii.
Presupun că tot ei sunt cei care se încălzesc la aragaz și dau gigacalorimetrul pe 0, fiindcă știu ei că gazul nu e contorizat individual, și practic plătește tot blocul.
Presupun că-s aceiași care salivează la reduceri la cele mai cretine lucruri din supermarketuri, și se iau la scandal cu casierița dacă își iau vreo țeapă față de etichetele de pe rafturi, sau dacă ei n-au înțeles vreo anumită condiție dintr-o promoție.
Presupun că-s aceiași oameni care votează psd și sunt bucuroși la o flegmă verzuie pe care le-o vâră partidul în mână – un 50 de lei, un ulei, un drum cu microbuzul, o găleată.
Presupun că-s acei oameni care urmăresc sistematic Antena3, și au asimilat perfect manipularea emisă – ”tinerii-s nasoi că vor să ne strice nouă sistemul de valori și tradiția”.
Cum să fii atât de găunos, nu înțeleg. Îmi vine să le arunc uneori o replică de genul ”Vezi, de-aia nu te sună niciun copil sau nepot, și nu vine să te vadă, că ești nesuferit.”
Sper să n-ajung așa. Sper să fiu într-un azil high tech la vârsta lor, unde să vorbesc cu alți bătrâni cool, să mă joc jocuri video și să citesc ceva bun când oi avea chef, așteptând-o pe doamna cu coasa, inevitabil. Fiindcă spre deosebire de ei, mie nu mi-e frică de ea, și nici nu am trăit degeaba, pe niște principii corupte.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s