10-17

Am realizat că anul ăsta se fac 10 ani de când am terminat școala generală.
Nu știu dacă se va ocupa cineva de reuniunea aia, însă sper să nu, și dacă totuși se întâmplă, sper să găsesc o scuză suficient de elegantă ca s-o ratez.
Nu cred că am nimic personal cu oamenii respectivi. Doar că toată reuniunea asta e construită pe niște concepte clișeu, totul e format din idei, momente și șabloane forțate care împiedică oamenii să fie ei înșiși. Cu profii trebuie să vorbești despre vreme și să faci glumele alea obosite, fără să-i jicnești sub vreo formă, iar colegii habar n-ai cum s-au schimbat, deci și acolo mergi pe o coardă întinsă de pe care poți oricând să cazi. Asta dacă ești ca mine, și anume că n-ai păstrat cu niciunul legătura.

Acum că vorbesc despre asta, realizez că reuniunea asta nu-i cine știe ce, fiindcă am cam ajuns în majoritate să facem toți măcar liceul, și deci majoritatea din noi investim mai mult emoțional în liceu, și apoi opțional, în facultate/master și alte briz brizuri de-astea. Școala generală e acum mai mult un pas intermediar decât o etapă finală a educației oamenilor, și e normal să o privești cu o răceală tot mai mare pe măsură ce anii trec și se îndepărtează de ea. E natural ca om să reții doar ultima chestie ce ți s-a întâmplat. De-aia dacă ai făcut facultate, aia o să fie ce consideri tu ”perioada de glorie”, și o să îți amintești doar vag de liceu/generală. Dacă te-ai oprit la liceu, apăi anii de liceu vor fi anii cu cele mai faine amintiri, ș.a.m.d.

Iar eu, după 12 clase, 3 ani de licență și doi de master, am rămas doar cu chestiile relevante din facultate și master. Mi-e greu și să îmi amintesc de liceu, apăi de generală…
Bineînțeles că am amintiri, am păstrate și hârtiuțe pe care le pasam prin bănci, mai am din foile rupte din mijlocul caietelor, pe care ne scriam eu cu colega de bancă în timpul orelor. Erau mesaje de 1-2 fraze, despre viețile noastre palpitante de după ore, un fel de whatsapp al anilor 2004 – 2007. Am avut nervi, m-am răzvrătit, am urât oameni din ficați,  am iubit, și cam aia e. Aș putea depăna cu ei amintirile astea, dar nu văd rostul.

Există minim un motiv pentru care oamenii se îndepărtează. Și aici e evident – apropierea noastră a fost una artificială, forțată de școală și de geografie – că locuiam cam prin aceeași zonă, și sistemul școlar cerea clase de 30 de oameni ca să funcționeze. Așa că i-am cunoscut pe ei. Puteau fi oricare alții 29? Puteau. Te uitai la clasele paralele, sau dacă cunoșteai copii din alte cartiere ale orașului, înțelegeai puterea aleatoriului. Nu zic nu, poate că unii au rămas cu ceva prietenii interesante după ăia 8 ani, doar că mie personal nu mi s-a întâmplat. Oamenii de pe acolo au ales căi foarte diferite de a mea, și mă bucur pentru ei.

Oamenii mint, din configurație. Toți or să vrea să demonstreze ce de succes sunt, ce mari și tari sunt ei, și vor minți cu orice chestie greu verificabilă pentru a crea impresia asta. Un vânzător de aprozar o să se prezinte ca ”sales manager”, un call center-ist se va prezenta ca ”it-st” și tot așa.

Ar fi și momentul de răscolit probleme vechi, dacă cumva careva a fost îndrăgostit în secret de cineva, sau s-au urât reciproc, e momentul perfect de maturitate să admiți ce prost erai. Cheesy, dar nah…

De asemenea, unele obiceiuri nu se vor schimba. Cel mai probabil, intuiesc că elevii vor plăti meniul profilor, la fel ca la banchet. Doar că atunci erau banii alor tăi și poate nu-ți păsa așa mult, iar acum sunt ai tăi și dai puțin ochii peste cap la faza asta, mai ales că dacă vor ajunge profii să te șicaneze pe acolo, încă o să pari un nesimțit de 25 de ani dacă le comentezi ceva înapoi.
La fel de intuitiv, profii știu asta și îi doare la bască. Au trăit generații întregi primind flori, cadouri, petreceri de vară la care au halit, bețivănit și dansat mereu pe moca. Și ca să se închidă cercul, fac asta și după pensie, cu reuniunile. E interesantă o viață trăită pe drojdia comunistă. Și tot ce trebuie să faci e să livrezi același discurs lacrimogen dramatic la final de promoție, să spui fiecărei clase că a fost cea mai bună, și să bagi în capetele a câte 30 de oameni niște informații ce în 2017 ar putea fi super-sintetizate într-un playlist de youtube și asimilate într-o săptămână. (Vorbim încă de școala generală, nu exindeți ideea la alte nivele de educație).

Ironia face că în viziunea mea, un om cu adevărat de succes nu s-ar prezenta la o asemenea reuniune. Fiindcă i-ar fi inconvenabil, cel mai probabil e plecat într-un oraș mult îndepărtat din altă țară. Am făcut generala în Bacău (ta-daaaam!), orice om care a vrut după asta o viață decentă, fără să fie vânzător sau să locuiască cu părinții, a trebuit să plece de acolo. Ca să facă performanță pe vreun domeniu sau să se angajeze într-o meserie interesantă, nu prea are de ales decât București, Cluj, Timișoara, Iași sau în afară. Și în afară de Iași, cam toate-s opțiuni epuizante și/sau costisitoare.

Aș putea întrevedea o reuniune online, ceva gen o conferință pe skype sau un group call pe fb, cred că ar ieși mult mai de succes. Măcar cu motivul că de asta e greu să fugi și să bagi scuze. Toți stăm pe telefoane toată ziua, nu?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s