26

N-am fost mare fan al sărbătoritului în ultimii ani. Entuziasmul meu de majoretă a murit o dată cu momentul când am fost la propriu respinsă din echipa de majorete, adică prin liceu. Urăsc să sărbătoresc respiratul și chestiile mega-banale, iar cât despre sărbători din alea marcate în calendare sau băgate de către stat în conștiința noastră, le văd mai mult cu ochi cinici, și ca pe scheme de marketing făcute să iei căcaturi sau lucruri la suprapreț. Nu văd prea mult în afară de presiunea socială de a cumpăra cadouri, de a merge într-un cutare loc, de a te purta într-un anume fel, de a simți ceva prestabilit, prefabricat, predefinit, preîncălzit, semipreparat, ready-to-go. Pe 14 februarie iubești și cumperi ciocolată și flori, pe 8 martie iubești și cumperi flori, de Crăciun te bucuri și cumperi cadouri pentru tine și ”cei dragi”, de Paște nu știu exact, ești trist în săptămâna dinainte de sărbătoare, dar în ziua aia ești fericit, cumperi și vopsești ouă în roșu, de 1 mai ieși la grătar la ceva ce cândva a fost pădure, o umpli de gunoaie și pleci, asta ca feature local, de bătătura noastră. Mai sărbătoresc și alții munca, dar în alte zile, cu alte tradiții. Per total, combinații aleatoare de zile de calendar, motive și sentimente. Și bani.

Am făcut 26 de ani și mă simt oarecum ciudat. Nu știu ce prag trebuia să simt la 25, dar acum mă simt ciudat. Parcă ceva lipsește. Parcă îmi vine constant să întreb ”asta e tot?”.
Mă simt ciudat și trist. Simt că aș vrea să zic ceva măreț după atâția ani de existat, și totuși nu prea am ce. Simt un frig interior ce mă tremură, pe lângă cel de afară, exterior. Zilnic văd chestii care se repetă, care mă plictisesc, simt că ajung la capete moarte, că unele chestii sunt imposibil de schimbat. Iar supraanalizez toate porcăriile și țin minte prea multe chestii ca să mă mai bucur de ceva. Iar despic firul în 45 în capul meu și evit să întreb direct pe cineva cum să rezolv o problemă. Iar mă auto-sabotez evitând oamenii. Iar văd prea puține lupte care chiar să merite purtate. Iar urăsc oameni. Iar prefer să evit mințitul și să dau de înțeles că nu servesc minciuni ieftine. Iar sunt un bloc de gheață privit cu sprânceana ridicată. Iar sunt un om fără inimă, iar ”o să am de pierdut” cu atitudinea asta, așa cum mi-au mai spus de mii de ori.

26. Ciudată vârstă. Vârstă de luptat cu mine însămi și cu toate fețele mele negre. Și toate astea, în timp ce încă mă bucur de frumusețea aia a tinereții, cât o mai fi din ea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s