Cu text, poze și ce mai doriți

Unul din regretele mele pentru societatea de azi e că ne-am desprins de un fir general al adevărului universal valabil. Unul bine ancorat, cu o direcție, unul cu o oarecare stabilitate. ”Adevărul” e ceva foarte dur și complicat ca să fie etern flexibil. Adevărul are definiție. Are direcție, are dovezi, are ancoră în realitate. Are și rigiditate, dar are și niște portițe lăsate deschise flexibilității. Și are nevoie să aibă toate astea, ca să existe în continuare.

Dar cumva, am cam abandonat acel adevăr general și universal valabil, schimbându-l cu mici adevăruri personale. Iar acestea evident că sunt în contradicție cu marii monștri consacrați. Dar au greutate mai mare pentru individ, dacă nu cumva au greutatea absolută. Probabil există exemple de oameni care au fundamente doar pe mici adevăruri personale, ignorând firul-părinte de adevăr, fără de care acele mici adevăruri nici nu puteau fi construite.

Ne lipsesc fundamentele. Ne place să ne jucăm doar cu ultima verigă din lanț, acele cele mai mici și mai procesate piese de la capătul liniei de producție. N-avem chef/timp/ energie, sau – cel mai trist – nu ne interesează  procesele din spate, vrem obiectul final. Ne-am lăsat fundațiile și interesul pentru ele în urmă, convinși de diferiți oameni (cu interese cel puțin questionable) că a nu ști sau a nu te interesa e o formă de libertate și de comoditate. Pe bună dreptate, n-ai cum să fii un expert în absolut orice domeniu. Însă această insistență pe conveniență și pe a obține ceva fără să înțelegi niciun pas din procesul necesar în spatele scenelor, ne-a adus într-un loc foarte întunecos. S-a bătut atâta monedă pe ignoranță și pe miracolul experienței fără cunoștințe încât am ajuns exact cum aceste interese se așteptau, poate chiar într-o formă mai accentuată decât se așteptau. Am ajuns fix ignoranți până la cer, aroganți și cu pretenții că universul ni se cuvine. Nu știm mai nimic, dar avem pretenții ca lucrurile să se miște și să funcționeze corect și lin, fără să contribuim cu absolut nimic.

”Ia-ți acum, plătești la anul”, ”comandă acum, primești în 24h”. ”Just do it”.

”Ia trusa asta și editează genomul uman. Dacă alegi pachetul premium, beneficiezi și de training despre cum să faci asta.” – asta e din imaginația mea. Deocamdată. Toate acestea, mai pe scurt: ”Fă acum și lasă că înțelegi tu dup-aia”. Nu trebuie să știi absolut nimic despre nimic ca să te apuci de ceva.

Totul e specially tailored. Și ni s-au pus la dispoziție milioane de instrumente care să ne ajute în demersul nostru prin viață cu micile noastre adevăruri personale. Era o vreme când auzeai ”personalizate” și nu te puteai gândi decât la căni, tricouri, șepci etc. Astăzi avem posibilitatea să personalizăm felicitări, haine, ochelari, computere, telefoane, cosmetice, vacanțe, software-uri, organe interne, întregi stiluri de viață, ba chiar și mediul înconjurător.

Și fiecare din noi poartă un set din aceste obiecte/concepte personalizabile, cu un set de valori alese de ei. Pentru fiecare categorie din cele de mai sus (și altele care ar mai putea fi), fiecare om are un set de valori, iar pentru el/ea, acelea sunt adevărul. Adevărul lui personalizat. Adevărul e colecția lui de valori alese, de pe niște palete prestabilite. Adevărul personal e colecția de creioane cu care ajungi să colorezi desenul din cartea de colorat. Fiecare o să facă cu ce are și ce vrea. Dar privit de deasupra, e irelevant. Un adevăr absolut ar fi fost să alegi pentru un copil drag o carte de colorat cât mai frumoasă și mai interesantă, și astfel să te interesezi de procesul producerii unei cărți de colorat bune. Materiale, desene, calitatea hârtiei, maleabilitatea, etc.

Adevărul meu e laptop-ul meu gri, și telefonul meu ales după lungi cercetări, și pantalonii mei făcuți cu un material ales dintr-un atelier marocan, și trimis la o croitoreasă din Cotroceni, și lucrat de dumneaei după planul și ideile explicate de mine. Iar dacă un centimetru de cusătură ar fi fost greșit, aș fi luat-o razna. Cum să îndrăznească să-mi altereze madam adevărul meu perfect conceput?

Evident, poate fi dureros, dar adevărului general nu îi pasă despre nimic din toate astea.

Pericolul ”adevărului personal” e că se înțelege clar că e indiscutabil, închis la orice dezbateri, non-negociabil, și trebuie să înțelegi asta. Deținătorul este complet indispus să și-l schimbe, ba nici măcar nu suportă să și-l vadă amenințat sau supus vreunei întrebări. E prea ușor să te atașezi de adevărul personal, și să îi găsești apoi tot felul de narațiuni justificative sau care să glorifice alegerea ta de adevăr personal. Zodiacul, testele de personalitate online, moda, reducerile masive în magazine, toate merg în direcția aia.

Dacă adevărul meu personal e laptop-ul meu gri HP, toți ceilalți oameni cu laptop-uri negre Asus pot fi considerați de mine ca minciuni? Ca mincinoși? Ticăloși, fiindcă n-au recunoscut adevărata valoare a laptop-urilor gri HP, ca cel pe care-l am?

Recomand tuturor regimul meu alimentar pentru boala X, fiindcă e cel mai bun? Fără să țin cont că majoritatea oamenilor nu au acea boală și nu au nevoie de restricțiile mele sau de regulile pe care mi le-am impus eu personal? Nu e ăsta un exemplu de accident tragic între un adevăr personal și un adevăr – părinte?

Ce se întâmplă cu tot ce diferă de adevărul meu personal? Nu mă mai interesează? Ignor? Urăsc? Nu știu…adevărul ăsta personal pare că mă cam închide la dialog, la discuții cu diversitate de opinii, mă închide la discuții cu argumente, iar asta nu are cum să fie un bine. Adevărul ăsta al meu personal mă cam cocoloșește în comfort și e mereu de acord cu mine. Sigur, asta înseamnă că pot ocoli lejer opiniile diferite. În grandiozitatea mea, pot chiar milita pentru adevărul meu personal, și pot spera să recrutez și alți oameni să creadă ce cred eu. Dar cândva tot o să mă lovesc de o părere externă. Și o să doară și mai tare, dacă adevărul meu personal m-a mințit că nu există acea durere.

Marea virtute de astăzi mi se pare să poți vedea ”în afara ta”. Să smulgi o milisecundă pentru a te gândi la cât de util sau de plăcut ești pentru cei din jur. La cum ai putea face un gest minim care să ajute un om. Sau măcar să nu-l încurci, tot ar fi un lucru.

De aia propun să ținem în principii și în mersul nostru prin viață mereu o bucată de adevăr-părinte. Adevărul ”ză big picture”. Adevărul căruia nu-i pasă de ce alegi de pe o paletă de opțiuni, ci mai degrabă despre cum s-a construit acea paletă, despre cum diferă paleta ta de a altora, cum de are doar acele opțiuni, și cum ai putea face să schimbi acele opțiuni posibile. Să fim arhitecții vieții noastre, nu executanții. Să facem alegerile de fundație, nu culoarea varului de pe pereți, fiindcă aia oricum e cea mai simplă alegere din toate.

Să purtăm cu noi un adevăr de deasupra noastră, nu pe acela personal pe care îl ținem mereu în brațe și îl giugiulim și îl apărăm de rele. Să ținem cu noi un adevăr calm, organizat și bine articulat, care știe cifre și relații cauză – efect.  Un adevăr care poate trage cu ochiul și spre viitor, și care e conștient și de trecut. Un adevăr cu baze bine fixate, dar și cu ferestre deschise și disponibilitatea de a fi flexibil. Un adevăr care vede mai bine totul când se dă un pas înapoi. Un adevăr cu umilință, optimism și cu dorință de a îmbrățișa întreaga lume, nu doar pe cei dragi și cunoscuți ție. Un adevăr mai mare decât noi. Un adevăr al cunoașterii, al curiozității pe care ne-au cam omorât-o.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s