In search of Incredible

Azi o ardem pe ceva pozitiv. Vreau, pentru a doua oară în viață, să-mi exprim aprecierea pentru brandul Asus. Pentru a doua oară în viață mi-am cumpărat un telefon de-al lor: Zenfone 5. Și la fel ca și la primul (Zenfone 2), simt că am făcut alegerea cea mai bună.

În ziua de azi e greu să te mai impresioneze vreun producător. Ecuația e cam clară pentru toți. Firmele vor profit, oamenii obișnuiți cel mai probabil și-au găsit deja un telefon cu care-s mulțumiți, și nu văd de ce l-ar schimba. Upgrade-urile tehnologice care tot apar la telefoane sună tot mai artificiale și nenecesare. Pare că inovațiile integrate în ele sunt băgate acolo fără mare logică, doar de dragul noutății. E adevărat că doar noutățile ne mai țin atenți și interesați de anumite produse, însă cel puțin la capitolul telefoane, eu aș opta pentru tehnologii de încredere, mature și stabile, nu chestii noi și strălucitoare, fără sens. Revenind. Asus Zenfone 5. Motive pentru care îmi place.

  1. Sunt plăcut surprinsă de produs încă de la scoaterea din cutie. ”We love photo” scrie pe ea, dar în loc de love sunt două telefoane așezate într-o formă de inimă. Ok, îmi plac oamenii care au o direcție în ceea ce fac. Dacă ei zic photo, photo să fie.
  2. În cutie găsesc căști, și – surpriză și mai mare – un case transparent de spate. Foarte drăguț, Asus. Chiar m-ați scăpat de un efort în plus de a-i căuta husă. GG.
  3. Ecranul e superb, culorile vibrante, și tot tacâmul. Se mișcă super – fulger, e rachetă, deocamdată. Camera e faină, mi-a plăcut ca noutate funcția de filmare slow-motion, și toate modurile de cameră posibile, și merită apreciată și camera secundară wide-angle. E plin de feature-uri pe toate părțile posibile – fingerprint, faceID, ZeniMoji – dacă mai e cineva la vârsta aia, etc. Deci all in all, e feature-packed și performant.
  4. În 5 zile de când l-am pornit, a ZenUI a făcut 2 update-uri. Unul dintre ele era chiar o problemă la care mă gândeam că e cam nașpa – în ecran partea de sus, cea cu bateria și ceasul, dacă îți setai alarmă, acolo se afișau doar 3 puncte pentru orice serviciu/notificare, și trăgeai de tray în jos ca să vezi dacă e alarma sau altceva. Iar alarma nu mi se părea un lucru de ascuns sub puncte, fiindcă nu e chiar ceva special, ți-o pui și ai nevoie de ea, dar nu vrei să ai mereu impresia că poate mai ai ceva pornit, și de fapt să fie doar…alarma. Așa că au mutat-o sus, ca un cesuleț, iar restul sunt cu 3 puncte, și tragi jos ca să vezi. GG Asus.
  5. Asus se menține realist pe piață cu modelul ăsta, prețurile sunt bune pentru ceea ce oferă, se prezintă onorabil în competiția cu telefoanele concurente. Adică dacă ai suma asta de bani de dat pe un telefon, chiar merită o analiză detaliată pentru ce firmă să-ți alegi, fiindcă aleargă toate la distanțe foarte apropiate.
  6. E configurabil ca temperatură de culoare, are blue light filter și alte opțiuni de display pe care eu una nu le-am mai văzut la telefoane. Poate mă înșel, dar oricum sunt niște opțiuni foarte faine.
  7. Cel puțin comparativ cu Zenfone 2-ul din trecut, și-au învățat lecția audio – Zenfone 2-ul avea un difuzor foarte încet chiar și dat la maximum, 5-ul are difuzor dublu și tare. Nu că am asculta manele în metrou fără căști, ci doar ca idee, așa când mai stai cu prietenul în pat tolăniți, și-ți vine ideea să vă uitați la ceva rapid fără să vă obosiți cu TV-ul.
  8. Ca idee generală, Asus îmi transmite ideea că și cumpărătorii contează. Ascultă și de feedback-ul userilor, fiindcă își corectează micile erori, fie de hardware, fie de software. Iar prin comparație cu alte brand-uri care ignoră clienții, sau mai rău – îi iau de proști (și pe prețuri mult mai mari), eu cred că acest respect față de clienți contează foarte mult. Mai ales în piața asta tot mai competitivă a telefoanelor.

Sunt per total super-mulțumită și recomand Asus, cel puțin la telefoane, fiindcă alte produse de-ale lor nu am avut încă. Mie mi-au dovedit că-s un brand cu oameni serioși și că vor să devină tot mai buni. Și nu-s plătită pentru postarea asta. Sunt doar o clientă plăcut impresionată.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s