Ești prea sensibilă

Inspirată de Lorena, mi-am trezit un gând care sălășluia de ceva vreme în suflețel. Am reușit să-mi clarific foarte frumos un gând care se afla de mult în mine, dar pe care îl simțeam mai degrabă ca o nebuloasă de zgomot urât și anxiogen, decât ca o idee bine pusă în cuvinte. Iar acum am reușit s-o exprim coerent.

Urăsc să mi se spună treaba asta cu ”ești prea sensibilă”.

Și desigur, ca o porție de ironie a sorții, am avut parte de această replică prea mult în viața asta. Mai mult decât mi-aș fi dorit.

Culmea este că am primit-o de la persoane foarte apropiate teoretic. Persoane despre care s-ar presupune că mă iubesc și-mi vor binele întotdeauna, dacă ar fi să întrebi așa oamenii pe stradă. Dar fix alea au fost și cele care m-au dus la pământ cu nervii, în speță cu expresia asta nesimțită. Ce dracu e cu ”ești prea sensibilă”?

Englejii îi spun gaslighting. A-ți pune gaz pe foc. Oamenii îți sesizează flama care te aprinde, chestiuțele care te enervează, și aleg să-ți alimenteze un pic mai tare acele faze. Îți trântesc câte o replică din asta, de îți pui la îndoială toată viața și tot ce ai făcut cu ea.

Și ok, am învățat parțial să dau dismiss anumitor oameni care îmi spun asta din reflex, cei care mi-o fac cel mai frecvent. M-am îndepărtat, am luat o distanță mai mare față de ei. Sunt din familie. Am învățat că e ceva ce unii fac fiindcă pur și simplu nu știu mai bine de atât, atât îi duce capul.

Dar pe de altă parte…alții, cu pretenții de educație și elevație mai înalte, aceia ce scuză au? Cum își permit să se creadă juriul asupra a cât de sensibilă trebuie eu să fiu?

Cine pe lumea asta e îndreptățit să dicteze cât de sensibilă poate să fie o altă persoană? Cine are voie să aibă pretenții legate de cum reacționez eu la ceva? Genul acesta de replică e atât de toxică, încât mai tare mă iau dracii atunci când o aud și-mi vine să pocnesc omul…ceea ce lui i se poate părea că e fix o confirmare a ideii sale inițiale.

De-asta urăsc această replică. E ”perfectă” în sensul că e imposibil de combătut. E dată cu intenție de a enerva, dar orice răspuns emoțional la ea se poate interpreta ca o confirmare a ideii de la început. Dacă reacționezi urât la ”ești prea sensibilă”, concluzia pentru orice prost cu 3 neuroni anemici poate fi că, într-adevăr, ești prea sensibilă. Bineînțeles, un răspuns care să îi dea peste bot omului care îți spune asta se soldează de obicei cu nemulțumiri și atitudini de ofensat. Moment la care iar nu ai cum să reacționezi frumos și normal…

Și acum – ultimul argument. Ultimul pas al urii mele față de această replică. Ultima mea linie de apărare, practic esența revelației mele, cauza pentru care am decis să nu mai accept această observație de la nimeni. Băi, până la urmă, de când pula mea e rău să fii sensibil? La ce lecție sumbră am lipsit din viața asta, când s-a transformat sensibilitatea într-un defect? Eram pe la udat buretele cândva, și între timp a devenit ceva nasol să îți pese de multe lucruri? De ce e privită ca o slăbiciune trăsătura asta de a te simți ușor impresionat de toate detaliile, de a plânge la o muzică/film bun, de a reflecta la o operă faină de artă, de a-ți lua timp să contempli, de a fi anxios înainte de un eveniment important, de a-ți lua timp ca să procesezi o emoție, de a răspunde înapoi atunci când cineva te rănește, de a semnala atitudini deranjante…de când sunt toate astea ceva nasol?

De când s-a inversat pământul? De când a fi sensibil e ceva defect, ce merită sancționat cu o observație, în timp ce a fi miserupist primește doar reacții de tăcere și respect, cu o atotprezentă senzație de frică? Ce ar trebui mai exact să facă oamenii ”nu prea sensibili”? Să înghită mizerii, să facă totul ca să fie pe placul altora?

A fi sau a nu fi ”sensibil” (cum o percep unii) e o chestiune internă foarte personală. E un mod în care te-ai format, fie că e acolo o alegere sau o nevoie. E un fel de caracteristică definitorie pentru un om, e ceva prin istoria sa care a contribuit la asta. E o nesimțire cruntă să crezi că doar emițând această observație, ar trebui ca celălalt să-și modifice toată acea formare a sa internă, foarte personală, ca să se acomodeze ție…și de-aia, răspunsul corect, chiar dacă pare copilăros, pentru ”ești prea sensibilă”, mi se pare că este: ”ba nu, ești tu prea miserupist, bă”. Oamenii ar trebui luați ca atare și eventual încercat să-i înțelegi, dacă vorbim de adulți care au relații consensuale între ei, de bună voie și bazate pe intenții bune – prieteni, familie etc.

Nu-i spui unui om ”ești prea sensibil” cu atitudinea ca și cum ai spune ”lămâia asta e prea acră, bleah, adu-mi una mai dulce”. Oamenii nu-s lămâi, să-i înlocuiești pe oricare cu oricare, până îți găsești tu zona cea mai dulce. Nu poți să-i șurubărești pe fiecare palier unde ai tu chef, până îți vor fi fix pe plac. Nu-i spui unui om ”ești prea serios”, nu-i spui ”ești prea stresat”, nu-i spui ”ești prea ___” în general. Denotă că nu-ți place să fii acolo cu el. Ești prea ___ arată nesimțire. Fiindcă conține cuvântul ”ești”, care e legat de existența în sine. Fiecare om are dreptul să FIE cum vrea el. ”A fi” într-un fel sau altul e exact ce ne definește, și asta nu trebuie să fie pe placul nimănui. Doar al nostru. E esența noastră, și nu trebuie schimbată în niciun fel, decât dacă noi personal ne dorim. În niciun caz nu trebuie să schimbăm cine suntem, la ordinul vreunui mojic care habar n-are de bun simț. Dacă i se pare că oamenii trebuie permanent corectați, ajustați, scurtați, lungiți, împinși, forțați, trași pe diverse arii…ăla e un croitor neînțeles care merită să rămână în întunericul său. Fiindcă oricum nu ai cum să câștigi cu ei. Și nici măcar ei cu ei înșiși nu au cum să câștige. Chiar și dacă reușesc în toate aceste ajustări infinite ale oamenilor din jur, niciodată nu le convine total rezultatul. Niciodată nu e destul. Mereu mai e încă ceva micuț, care e prea…cumva.

Nu vreau să neg că există critica constructivă. Știu că există. De aceea e formulată cu a adresa aspecte care pot fi modificate la un om. Poți critica comportamente. Poți critica chestii care sunt rezultatul unor ALEGERI. Alea sunt pertinente ca critici. Poți să spui ”ai prea multe ___”, ”ai prea puține ___”, ”faci ___ în mod greșit”. Dar atenție la verbe – AI, NU AI, FACI/NU FACI. Vezi? E legat de acțiuni, făcute, alese. Nu de ”ești/nu ești”, care practic denotă o critică personală irevocabilă. ”ești prea __” e o condamnare. ”Faci prea __” poate fi o observație care, făcută fin și empatic, poate schimba enorm un om. De-aia nu te legi de cum arată un om, sau de cum s-a născut. Nu-i poți critica familia. Fiindcă n-a ales. Despre restul, putem critica și râde până la Dumnezeu. Eu personal pot râde de mine, mai ales bazat pe alegerile mele. Alea-s cele mai amuzante. Poveștile frumoase, din alegeri proaste. Decizii proaste. Etc.

La ce gen de reacție se așteaptă oamenii care zic lucruri precum ”ești prea sensibil”? Își imaginează că gata, omul din fața lor instant își va șterge ”lacrimile”, va deveni brusc tare și dur, neclintit, își va pune viața în ordine și va pleca? Dacă sunt prea sensibilă pentru tine, nu cumva asta înseamnă că n-ar trebui ca noi doi să mai interacționăm? Așa, pentru binele amândurora…nici nu mai e relevant cine are dreptate. Cine e sensibil, cine e miserupist. Poate e fix genul acela de chimie defectuoasă de caractere.

De-aia am ajuns un căpcăun închis în sine 90% din timp. Fiindcă în acele puține cazuri când alegeam să scot la soare un sentiment, am primit-o în plin pe asta cu sensibilitatea. Și am învățat treptat că sensibilitatea asta e ceva rău, ce trebuie ascunsă și ferită de oameni. Lucru oarecum adevărat. Doar că există o mică excepție. Există două categorii de oameni, ca păreri despre oamenii sensibili care se expun în fața lor – A. unii care le exploatează vulnerabilitatea, și B. unii care o văd și aleg să o îmbrățișeze. Pe mine cei care mă taxau pentru asta, o făceau mereu cu gândul că lumea e plină de oameni din categoria A. Și poate așa o fi, nu știu. Dar partea faină ca adult e că îți poți alege fiecare om din preajma ta, cu care să vorbești, și nu te forțează nimeni într-o interacțiune cu oameni din A. Poți oricând pleca de lângă mârleții din categoria A, până îți creezi în jur doar un cerc de oameni B.

Ca și copil, eram ostatică, dar ca adult ai puterea asta magică să-ți alegi relațiile cu alți oameni. Și e fantastic. Oamenii care au plasat intens pe mine ideea că lumea e plină de A-uri, au ignorat faptul că poate au făcut asta fiindcă au proiectat, căci erau ei înșiși A-uri, nu din vreo ardoare de a mă ”proteja”. Pur și simplu mă fereau de oameni ca ei.

În sine, luat separat, nu e nimic greșit cu a fi sensibil. E ceva greșit cu cei care văd asta la alți oameni, și aleg să exploateze. Omul sensibil n-ar trebui înfrânat din a-și exprima ființa, sensibilitatea. Aș zice chiar că e frumos să fii sensibil.

Răspunsuri de dat peste nas la replica asta:

  • Prea sensibil…pentru ce? Pentru cine? Pentru tine?
  • Și…asta e ceva rău?
  • (sarcastic) Vaai, mă scuzi, am să mă ajustez imediat să nu mai fiu așa, dacă mi-ai semnalat!
  • Dar dacă poate ești tu prea nepăsător? De ce e neapărat problema mea?
  • A fost greu să trăiești doar printre oameni reci și cinici, de simți nevoia să punctezi verbal observațiile tale din această zonă?

Publicat de byby

woman, programmer, reader, over-thinker

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: